Totalul afișărilor de pagină

marți, 26 octombrie 2010

Violeta de parma

Plante de apartament foarte delicate, Violetele de Parma necesita o mare atentie din partea celui care le ingrijeste. Daca li se ofera conditii potrivite, violetele pot inflori continuu.

Violeta de ParmaPlanta trebuie asezata intr-o camera cu lumina indirecta, temperatura avand un rol important in cresterea plantei, astfel incat poate varia de la 17C pana la 24C, aceasta fiind temperatura optima de crestere si tolerata de planta.

Violetele de Parma nu necesita multa apa, dar planta trebuie udata numai cu apa necalcaroasa (apa de ploaie, apa fiarta si racita), care trebuie sa aiba o temperatura constanta.

Solul recomandat pentru Violetele de Parma este format din turba, pamant de frunze si perlit sau nisip. Acest amestec trebuie sa fie suficient de poros pentru a lasa surplusul de apa sa treaca fara probleme. La cumpararea unei violete trebuie avut grija ca intreaga rozeta de frunze sa fie deasupra solului (bine presata de jur imprejurul plantei).

Este recomandata dezinfectarea ghivecelor si a pamantului in care urmeaza sa fie transplantate florile. Pentru aceasta se folosesc fie solutii speciale procurate din florarii sau alte magazine de specialitate, fie se coace in cuptor pamantul pe care urmeaza sa fie folosit pentru transplantare.

Violetele de Parma se transplanteaza o data pe an in sol proaspat. Transplantarea se face cu grija pentru a nu rani radacinile. Se curata de pamantul vechi, se replanteaza in sol proaspat si in ghiveci dezinfectat, si in cateva saptamani se va vedea cum planta isi va reveni la viata.

Violeta de Parma se inmulteste foarte usor primavara prin butasi de frunze inradacinati in perlit sau nisip. Se mai foloseste si pamant de gradina sau turba dar cu multa prudenta. Trebuie stiut ca sunt varietati de violete care se inmultesc foarte usor prin butasi de frunze si altele care prefera inmultirea prin rozete mici desprinse din planta mama.

Plantele se uda atunci cand pamantul incepe sa se usuce si nu direct pe planta. Daca este udata peste frunze, ii va putrezi in curand miezul si planta se va pierde. Daca se uda numai prin farfuriuta de la baza nu va avea umezeala suficienta si se va usca. Astfel, cea mai buna metoda pentru a avea o violeta de parma sanatoasa este sa aiba un sol care pastreaza suficienta umezeala si sa fie udata pe deasupra ghiveciului fara sa i se stropeasca vreun pic frunzele cu apa.

Ingrasamantul de flori (solutie) nu le face bine, intrucat le arde si nu se mai dezvolta normal (fac flori mai rar iar frunzele cresc mici si chircite). iar in ceea ce priveste ingrasamantul se poate pune putin la radacina dar nu exagerat de mult.

Pentru o inflorire reusita, Violeta de Parma trebuie tunsa. Daca vor fi prea multe frunze, mijlocul plantei nu va avea aer suficient si nu vor aparea boboci.

Unii paraziti se "cuibaresc" pe frunzele tinere din mijloc. Intotdeauna plantele bolnave trebuiesc izolate de cele sanatoase. Violetele pot fi afectate si de Botrytis cinerea care ataca atat frunzele cat si florile. Daca se gasesc frunze moi la atingere este recomandat sa fie indepartate si planta sa fie tratata cu substanta potrivita.

Este importanta si aerisirea spatiului care gazduieste plantele. Insectele le afecteaza mai rar dar nu trebuiesc neglijate. Ele ataca mai ales frunzele tinere pe care le decoloreaza sau contorsioneaza stricand rozeta si deci aspectul decorativ.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu